Afis bon fiscal / atentionare bon fiscal

Incepând cu duminică, 1 martie 2015, operatorii economici sunt obligați să pună la vedere acest afiș de atenționare a clientului cu privire la obligativitatea comerciantului de emite bon fiscal pentru bunurile sau serviciile achizitionate.
Anunţul îi atenţionează pe clienţi că pot refuza să plătească pentru un bun sau un serviciu, în cazul în care comerciantul refuză să dea bon fiscal.
„Începând cu data de 1 martie 2015, operatorii economici care au obligaţia, potrivit legii, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, afişează anunţul prevăzut la art.1 la locul de amplasare a aparatelor de marcat electronice fiscale, în aşa fel încât să fie vizibil clienţilor”, este specificat în comunicatul de presă al finanţelor.
În cazul restaurantelor, acest afis trebuie pus pe prima pagină a meniului, dupa cum se precizează: „Operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale în unităţi de tip restaurant, bar, discotecă, club, şi altele asemenea, asigură informarea clienţilor şi prin tipărirea anunţului de atenţionare pe prima pagină a meniurilor pe care le pun la dispoziţia acestora, ori prin alte mijloace, astfel încât, la fiecare masă destinată clienţilor, aceştia să aibă permanent posibilitatea de a citi anunţul de atenţionare”.
Pentru clienții care desfașoară activitate cu specific de restaurant/alimentație publică recomandăm ca prima parte a textului de pe acest afis de bon fiscal sa fie inserată inclusiv in subsolul notei de plată, „Dacă nu primiți bonul fiscal, aveti obligația să-l solicitați!”.
Propunerea refuzării plăţii în cazul în care agentul economic nu emite bon fiscal a apărut odată cu introducerea Loteriei bonurilor fiscale. Pentru extragerile lunare se califică bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară.

 

Afis bon fiscal atentionare

Afis bon fiscal atentionare